O primă consultație psihiatrică vine cu mari emoții și incertitudini. Oamenii ajung de cele mai multe ori în acest punct după luni sau ani în care au amânat, s-au întrebat dacă merită sau dacă ceea ce simt este chiar atât de grav.

Răspunsul la ultima întrebare este aproape întotdeauna „da”. Dacă suferința îți afectează viața, merită să vorbești cu cineva specializat, iar o pregătire minimă poate face diferența dintre o consultație confuză și una cu adevărat utilă.

Psihiatrul are nevoie de o imagine cât mai clară a ceea ce trăiești pentru a putea formula un diagnostic și a propune un plan de tratament. Consultația durează, de obicei, între 45 de minute și o oră, un timp suficient dacă știi ce vrei să comunici, dar insuficient dacă trebuie să-ți amintești totul pe loc, sub presiunea momentului. Pregătirea nu înseamnă că trebuie să vii cu răspunsuri perfecte, ci că îți dai șansa să fii auzit cum trebuie. Aceasta începe cu găsirea încrederii necesare pentru a te autoreprezenta, deoarece tu ești expertul în tine însuți. Numai tu îți poți exprima cel mai bine obiectivele, valorile, preferințele și ai dreptul la un rol activ în îngrijirea ta. Sună aici dacă simți că vrei să vorbești cu cineva urgent.

Descrie în fața psihiatrului ce simți în termeni cât mai concreți: nu doar „mă simt rău”, ci și cum se manifestă acel rău. Insomnii? De câte ori pe săptămână? Gânduri care revin obsesiv? Episoade în care nu mai poți funcționa? Tristețe continuă sau în valuri? Cu cât ești mai specific cu simptomele, durata lor, evoluția și impactul asupra vieții tale de zi cu zi, cu atât medicul are mai mult cu ce lucra.

De asemenea, include atât istoricul psihiatric (dacă ai mai consultat alt specialist, dacă ai mai luat medicamente psihiatrice și cum au funcționat), cât și cel somatic: boli cronice, medicamente luate în prezent, alergii cunoscute. Unele afecțiuni fizice, tiroidiene, de exemplu, pot mima sau agrava simptomele psihiatrice. La fel, dacă știi că în familie există cazuri de depresie, tulburare bipolară, anxietate sau alte afecțiuni psihiatrice, menționează-le. Predispoziția genetică este relevantă clinic. Alcoolul, cofeina în exces, tutunul, canabisul sau alte substanțe consumate trebuie menționate. Nu este un examen moral, e informație medicală. Ascunderea ei poate duce la un diagnostic incomplet sau la un tratament care nu funcționează.

Dacă ai mai luat medicamente psihiatrice în trecut, adu o listă cu denumirile, dozele și motivul pentru care au fost oprite. Dacă ai analize recente sau investigații relevante, ia-le cu tine. Unii oameni găsesc util să scrie pe hârtie principalele puncte pe care vor să le atingă, precum o agendă personală pentru consultație.

Psihiatrul va pune întrebări, uneori directe, uneori care pot părea că ai ceva „grav”. Întrebări despre gânduri de sinucidere sau de autovătămare sunt de rutină, ele fac parte dintr-o evaluare completă a riscului. Răspunde cât mai sincer poți. Este posibil să simți că nu reușești să exprimi totul sau că emoțiile te copleșesc în timpul discuției. Este normal. Nu există răspunsuri corecte sau greșite și nu trebuie să impresionezi medicul și nici să minimizezi ce simți ca să nu pari dramatic. Tocmai dramatismul trăit pe dinăuntru este cel care contează.

La sfârșitul consultației poate fi util să întrebi, potrivit cercetărilor:

–         Ce diagnostic sau ipoteză aveți în acest moment?

–         Ce tratament propuneți și de ce?

–         Dacă este vorba de medicație, când ar trebui să apară efectele și ce efecte secundare sunt posibile?

–         Este recomandată și psihoterapia în paralel?

–         Cum continuăm? Când urmează o altă consultație?

Mulți oameni ies din prima consultație cu sentimente mixte, ușurare că au vorbit, dar și oboseală sau îngrijorare legată de diagnostic ori de tratament, iar asta este firesc. Primul pas într-un proces de îngrijire a sănătății mintale este rareori și cel mai ușor, dar faptul că l-ai făcut contează mai mult decât cât de bine a decurs.

Foto: Pexels